A fost necesar să ajung la vernisajul expoziției ARCHI/FACES, căci despre acest eveniment este vorba, pentru a-mi da seama că, în goana zilei care aproape trecuse, nu văzusem mai nimic din ce oferă Bucureștiul, chiar dacă parcursesem mulți kilometri. Ce s-a întâmplat acolo mi-a schimbat cu totul dispoziția, m-a făcut să uit de oboseală și, mai mult decât orice, să-mi doresc să plec pe jos spre casă, pentru a încerca să văd orașul din perspectiva Rodicăi Săvulescu. Lucru foarte greu...
M-am plimbat pe străduțele înguste cu case vechi, până la lăsarea întunericului, și parcă toate intrările, porțile și ferestrele, atât de diferite între ele, prindeau viață și aveau fețe, așa cum văzusem în expoziția de la care plecasem.