Poarta Sărutului

     Poarta Sărutului este amplasată la intrarea din parcul orașului, aducând aminte de un arc de triumf, făcând, probabil, referire la triumful în fața morții sau trecerea către lumea de apoi.

     Pe fațadele coloanelor ce alcătuiesc monumentul, se regăsește motivul sărutului, două jumătăți ale unui cerc, specific operelor lui Brâncuși.

     În acest context, simt să îmi exprim admirația pentru implicarea dovedită de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși”, care îi primește pe turiștii care vin în parcul unde se află monumentele de mai sus, cu voluntari ce oferă informații, broșuri, cărticele informative, hărți etc. Într-una dintre aceste broșuri, am găsit o afirmație spusă de Mircea Eliade, în contextul discuției despre Poarta Sărutului, pe care țin neapărat să o împărtășesc cu voi: „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă, Poarta, care împlinește în viața poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viața insului! Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viață, în viața reală, de-afară. Poarta veghează la căsătorie, și pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcașul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, și poarta rămâne mai departe, cu un om mai puțin, să vegheze alte nașteri, alte nunți, alte morți”

Masa Tăcerii

      Monumentul are o însemnătate profundă, făcându-se, din nou, referire la contextul războiului. Masa Tăcerii reprezintă masa luată înaintea bătăliei, de unde și numele, căci, tăcerea este marcantă în momentul în care acea masă poate fi ultima...

Timpul, ca element al eternității sau al efemerității, depinde de perspectivă, este prezent prin intermediul celor 12 scaune, poziționate la distanțe egale între ele, dar și față de masă, lucru care poate aminti de mecanismul ceasurilor.

     Masa Tăcerii mai poate reprezenta și un simbol al dorinței de reuniune cu familia , Brâncuși afirmând că dorința lui este și aceea de a revaloriza obiceiul străbun de a lua masa cu toată familia.

Coloana Infinitului

       Coloana fără sfârșit marchează înălțarea la cer, viața infinită a eroilor căzuți în război și infinitatea recunoștinței.

      Monumentul înfățișează o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României.

Casa Muzeu din Hobița

       În articolul trecut, când povesteam despre Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, susțineam că pentru a cunoaște cu adevărat un artist, trebuie să înțelegi contextul în care s-a format sau în care a lucrat, să vezi locul unde s-a născut și a crescut. Ei bine, casa din Hobița, este o casă muzeu, nu una memorială, în sensul în care, din cea în care s-a născut sculptorul au rămas doar niște bârne, aflate câteva zeci de metri mai încolo, unde a fost mutată odată ce i-a revenit surorii lui Brâncuși. Casa muzeu, care se află astăzi pe terenul ce-i revenise lui Brâncuși, este una achiziționată pentru a aminti de casele din zonă, de la sfârșit de secol XIX.

     Știind toate aceste lucruri, am ales să mă bucur și să experimentez altfel memoria unui artist. Am căutat să prind în satul natal al lui Brâncuși un timp mistic: asfințitul. Am vrut să văd cu ochii copilului Constantin cum soarele se scurge roșu, topindu-se-n depărtare, cum răcoarea serii înlocuiește dogoarea zilei de vară, iar oamenii și animalele se întorc agale spre casele lor.

      Am avut plăcuta surpriză de a trăi aceste momente încântătoare chiar în curtea casei, pentru că poarta acesteia era deschisă și prispa mi-a fost loc de odihnă și reverie.