Cetatea de Scaun a Sucevei

28.02.2022

       După frumoasa călătorie de săptămâna trecută, din Sankt Petersburg, ne întoarcem pe meleagurile noastre, în nordul țării, în draga Bucovină, unde se găsește și Cetatea de Scaun a Sucevei, despre care vom povesti astăzi. Articolul va fi puțin mai special, mai mult emoțional decât informativ, căci tot astăzi, la câteva zeci de km de obiectivul ales, vedem trista poveste a războiului, astfel încât simt nevoia unui mic paragraf în care să mă leg de motivul eroului și de importanța unui astfel de personaj pentru o comunitate, fie că vorbim despre domnitorii moldoveni, fie că vorbim de liderii ucrainieni, care astăzi sunt alături de cetățeni. Istoria ne arată, chiar și în aceste clipe, importanța unui astfel de erou național, care oferă încredere și speranță!

           Petru I Mușat este cel care construiește cetatea la sfârșitul secolului al XIV-lea, iar Ștefan cel Mare este cel care o fortifică, un secol mai târziu. Cu toții știm despre măreția acestor domni moldoveni, însă toți cei care am avut dorința să înțelegem cât mai bine istoria, am observat că regimurile politice, curentele ideologice și chiar curentele culturale au folosit imaginea acestora în funcție de context și interese. Mulți istorici consideră că noi, oamenii secolului XXI ar trebui să vedem real și obiectiv evenimentele si personajele istorice, fără să le adăugăm prea multe adjective care să reliefeze un eroism mai mare decât ar fi existat. Și sunt de acord cu această perspectivă obiectivă, însă - și aici vreau să evidențiez esența acestui articol - o imagine de erou va reprezenta întotdeauna un model pentru comunitate! Și cea mai bună comparație (din acest motiv am și invocat-o în introducere) este cu ceea ce se întâmplă acum la granița țării noastre. Se poate vedea cum un discurs bun, o imagine de erou național, un conducător care face ceva ce nu îi este scris în fișa postului, un om care încearcă să fie puternic pentru compatrioți, este un model!


         Da, trebuie să fim obiectivi, să cunoaștem și defectele umane ale înaintașilor noștri, și greșelile politice, dar să nu uităm că în școală, profesorii trebuie să reliefeze calitățile si punctele forte ale acestora, încercând continuu să sădească în inimile celor tineri iubirea de țară, de străbuni, să-i facă să conștientizeze ideea apartenenței la o comunitate, să le creioneze modele care îi pot inspira în momente critice, cum este acesta, și despre care cu puțin timp în urmă nu credeam că ar fi posibil.


          Să nu uităm niciodată că istoria se repetă!

        Revenind la Cetatea de Scaun a Sucevei, aceasta a fost reconsolidată între 2011 și 2015 și este un obiectiv care merită vizitat, astăzi, putând fi admirate zidurile cetății, dar în același timp, putând fi acumulate și informații foarte interesante, datorită tehnologiei care face posibiliă existența unor proiecții interactive și informaționale. De asemenea, aici există o expoziție permanentă care prezintă armele medievale din Moldova, blazoanele domnilor și boierilor moldoveni și Tezaurul medieval al Moldovei.


        La Cetatea Scaunului din Suceava are loc în fiecare an, în luna august, Festivalul de Artă Medievală “Ștefan cel Mare” și Bucovina Rock Castle, însă aceste evenimente pot suferi modificări în aceasta perioadă din cauza Covid-19, de aceea, cel mai bine ar fi să consultați site-ul muzeului!


       Cetatea ține de Muzeul Național al Bucovinei, la fel ca și Muzeul Satului Bucovinean despre care vorbeam în articolele trecute, dar și multe alte muzee și case memoriale, cum ar fi: Muzeul de Istorie, Muzeul de Științele Naturii, Hanul Domnesc, Casa Memorială „Ciprian Porumbescu”, Casa Memorială „Nicolae Labiș” și altele, un total de 13 instituții culturale! 


       Anual, Muzeul Bucovinei organizează tot felul de activități interactive, ateliere și proiecte adresate tinerilor, pentru a-i introduce pe aceștia în domeniul educației muzeale, lucru care pe mine personal m-a încântat maxim!


        Vă invit să accesați site-ul Muzeului Bucovinean pentru mai multe detalii!


        Vă doresc o vizită plăcută și multă empatie în aceste vremuri grele!


    Informații utile:

Vrei să fii la curent și cu alte informații de acest gen?


- Te invit să te abonezi la newsletter, dând click aici!

Alte articole similare care s-ar putea să-ți placă: