Museikon

31.10.2022

       Cum salvezi, într-adevăr, o clădire - monument istoric? Restaurând-o, dar și punând-o, apoi, în valoare...dându-i viață.


        Este cazul fericit al proiectului MUSEIKON, un muzeu al icoanei și un spațiu cultural nou în peisajul orașului Alba-Iulia, deschis într-o clădire de patrimoniu - una dintre cele mai vechi construcții baroc din Alba Iulia și clădire a primului spital militar din România.


        Cu o colecție de artă românească veche impresionantă, ce conține cu predilecție icoane (ex. - cele mai vechi icoane datate din spațiul românesc) și carte veche (ex. - singurele file existente pe teritoriul României din cea mai veche carte în limba română păstrată: Evangheliarul tipărit la Sibiu în 1551), cu expoziția permanentă, dar și cu expoziții temporare, cu o încăpere în care putem regăsi trei epoci istorice - romană, medievală și austriacă - scoase la iveală de către arheologi, MUSEIKON ar putea părea în urma sumarei descrieri un alt muzeu prăfuit și de pe urma vizitării căruia nu rămâi cu mai nimic, dacă nu ești vreun cunoscător în domeniu.

        Ei bine, lucrurile nu stau așa, ba, din contră! Muzeul are în dotare instalații muzeale atractive (există chiar și o carte digitală care introduce vizitatorul în lumea alfabetului chirilic), dispune de tehnologie, are programe de educație muzeală foarte bune, adresate în mod special copiilor, organizează ateliere pentru aceștia, școli de vară și multe alte activități.


       Evident că un astfel de muzeu modern dispune de un site, prin intermediul căruia puteți accesa oricând întreaga colecție, pentru că unul dintre obiectivele muzeului, încă de la constituirea lui, a fost digitizarea întregii colecţii a inventarului Museikon.


        Dacă ajungeți prin Alba-Iulia, un oraș ofertant din punct de vedere cultural, vă invit să nu ratați experiența MUSEIKON!


       Puteți achiziționa și un bilet cu tarif integrat Muzeul Unirii + Museikon la prețul de 15 lei pentru adulți,7,5 lei pentru studenți și pensionari, 3,5 lei pentru elevi și gratuit pentru preșcolari, veterani de război și persoane cu dizabilități.

Vrei să fii la curent și cu alte informații de acest gen?


- Te invit să te abonezi la newsletter, dând click aici!

Alte articole similare care s-ar putea să-ți placă: